Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova

Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare

A A A

Circa 60 de elevi din toată țara participă la Olimpiada Republicană la Ecologie

Published on: Sat, 02/24/2024 - 16:09

Ediția din anul curent a Olimpiadei Republicane la Ecologie întrunește circa 60 de elevi din toată țara și are loc în perioada 23-25 februarie. 

Prezentă la evenimentul de lansare, Valentina Olaru, secretară de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru faptul că au ajuns la etapa republicană, menționând că această competiție este atât o sursă de inspirație în căutarea soluțiilor inovatoare, cât și un angajament față de mediu și protejarea lui. 

„Într-o lume în care schimbările climatice și degradarea mediului sunt tot mai vizibile, este esențial să ne unim eforturile în direcția protejării naturii și conservării resurselor. Fiecare acțiune poate face diferența în eforturile noastre de a construi un viitor mai verde și mai sănătos”,  a subliniat Valentina Olaru.

Olimpiada Republicană la Ecologie este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024.

Competiția este rezervată elevilor din instituţiile de învățământ general care, având ca îndrumător un cadru didactic sau un cercetător științific, au elaborat un proiect (o invenție sau o cercetare) care poate susține rezolvarea unei/unor probleme ecologice. Elevii pot participa la concurs atât cu proiecte individuale, cât și cu proiecte elaborate în echipă.

La competiția din acest an participă 31 de echipe, coordonate de  24 de profesori. Echipele au fost delegate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului, conform Regulamentului privind concursurile și olimpiadele școlare urmare a etapei raionale/municipale a Olimpiadei.

 

Evaluarea proiectelor de către Comisia de Jurizare este realizată pe parcursul zilei de sâmbătă, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, 25 februarie, ora 09:00, la Mediacor, Universitatea de Stat din Moldova.