Ceremonia de deschidere a Olimpiadelor Republicane la Limbile străine, a avut loc astăzi, 8 aprilie 2022, în format online, cu participarea secretarului de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu.
Participanții la Olimpiadele Republicane la Limbile străine au fost încurajați de către secretarul de stat Galina Rusu să-și etaleze creativitatea și cunoștințele prin scrierea unor lucrări originale, ținând cont, totodată, de cerințele și criteriile indicate în cadrul probelor de concurs. De asemenea, a menționat relevanța studierii limbilor străine și a apreciat nivelul înalt de cunoștințe al elevilor participanți la olimpiadele și concursurile de limbi străine.
În mesajul adresat elevilor și profesorilor acestora, Galina Rusu a menționat: „Cunoasterea unei limbi străine înseamnă posibilitatea de a interacționa cu oameni noi, de a le observa modul de gândire, de a încerca deslușirea mentalității lor. Amintind proverbul chinezesc „A învăţa o limbă străină înseamnă a avea o încă o fereastră prin care să vezi lumea”,îmi exprim certitudinea că studierea unei limbi străine, oferă nu doar capacitate sporită de comunicare și acces mai larg la istoria, geografia, spiritul altor societăți, ci si o perspectivă din exterior asupra propriei noastre culturi”.
La Olimpiada Republicană la Limba franceză participă 192 de elevi, la Olimpiada Republicană la Limba spaniolă – 20 de elevi, la Olimpiada Republicană la Limba engleză – 180 de elevi, iar la Olimpiada Republicană la Limba germană participă 41 de elevi.
Olimpiadele menționate sunt parte a celor 21 de olimpiade și concursuri republicane ce se desfășoară în perioada 25 februarie – 9 mai 2022, în conformitate cu Programul anual de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte.
În acest an, în condițiile situației pandemice, olimpiadele republicane se desfășoară, în conformitate cu Ordinul MEC nr.1700/2021, cu prezență fizică în Centrele pentru scrierea probelor scrise, instituite în 3 zone ale republicii (zona Nord – mun. Bălți, zona Centru – mun. Chișinău, zona Sud – mun. Comrat).