Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova

Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare

A A A

A fost aprobat Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2025

Published on: Tue, 11/26/2024 - 13:07

În anul curent de studii vor fi organizate și desfășurate 23 de olimpiade și concursuri republicane. Totodată, elevii din țara noastră vor participa la 20 de concursuri și olimpiade regionale și internaționale. În scopul selectării loturilor olimpice naționale, urmează a fi organizate 12 baraje de selecție la 8 discipline de concurs: matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, științe, limba engleză și limba franceză. Consiliul Central de Coordonare a aprobat în ședință Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2025.

Documentul include lista concursurilor și olimpiadelor republicane planificate pentru anul curent de studii, probele de selecție și activitățile de pregătire a loturilor olimpice naționale, lista concursurilor și olimpiadelor regionale și internaționale la care urmează să participe Republica Moldova în anul 2025 și evenimentele de premiere a învingătorilor.

Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost aprobat cuantumul premiilor ce vor fi acordate elevilor premianți în cadrul olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale din anul 2024. Elevii vor fi premiați la data de 17 decembrie, curent, în cadrul festivității „Gala Olimpicilor” 2024.