Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova

Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare

A A A

Republica Moldova a obținut locul IV la Concursul Internațional de Științe și Inginerie „Intel ISEF” 2019

Published on: Fri, 05/31/2019 - 10:50

În perioada 12-17 mai 2019, în Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii, s-a desfășurat Concursul Internațional de Științe și Inginerie „Intel ISEF”. La competiție au participat 1842 de elevi din circa 80 de țări ale lumii, inclusiv toate statele SUA.

Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi, autori ai două proiecte selectate în cadrul etapei naționale a Concursului „Mold SEF” 2019. Martin Catarina Severina și Anastasia Zdrobău, eleve în clasa a XII-a, Instituţia Privată de Învăţământ Liceul Teoretic „Orizont”, mun. Chişinău, au participat în concurs cu proiectul „Natural Alternative to Synthetic Drugs: Juglone-Sodium Alginate Binary Systems”, iar elevii Olga Prosianchina, clasa a XII-a și Alexei Adamco, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, mun. Bălţi, au participat cu proiectul „Development of Biodegradable Potato Starch Based Biopolymers”.

Concursul Internațional de Științe și Inginerie „Intel ISEF” din acest an a cuprins circa 1500 de proiecte la categoriile: Științe ale animalelor, Științe comportamentale și sociale, Biochimie, Științe, Biomedicale și de Sănătate, Inginerie biomedicala, Biologie celulară și moleculară, Chimie, Biologie computațională și bioinformatică, Pământ și Știința Mediului, Sisteme integrate, Energie: chimică, Energie: fizică, Inginerie mecanică, Inginerie de mediu, Știința Materialelor, Matematică, Microbiologie, Fizică și astronomie, Științe ale plantelor, Robotică și mașini inteligente, Sisteme software, Știința medicală translațională.

La categoria Microbiologie, proiectul Natural Alternative to Synthetic Drugs: Juglone-Sodium Alginate Binary Systems” prezentat de elevele Martin Catarina-Severina şi Zdrobău Anastasia, Instituţia Privată de Învăţământ Liceul Teoretic „Orizont”, mun. Chişinău, a obținut locul IV, reușind să se plaseze pe locul 16 din 105.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.